de la andreea oana

ti-am scris pe pachet un cant iar tu nu m-ai lasat sa-l expediez .
tu nu stii cat alb din albul ochilor tai se regaseste in ochiul meu afectat de lumina.
ma zgaiesc la soare si-i povestesc cum nu-mi ajunge pielea de om sa-l imbrac...
stai pe schelele constructiei si-mi arati albastrul inalt...scrii cu unghia in vopsea si-mi zici ca talpa pasilor tai lasa in pamantul apos o declaratie apocrifa..
ma numesti piatra ce-ti deranjeaza mersul
ma numesti crapatura din pielea bocancului jerpelit.
ai batut cuie in masa mare de muschi...ai fost serul ce mi l-am injectat dependent fiind de tine....m-ai jucat luandu-ti rolul cel mai prost...te-ai ridicat zidindu-ma ca suflet la baza templului inchinat Capului de sticla cu ochi de femeie si zambet de efeb.
nu ti-au ajuns esarfele de becuri rosii...nici paltonul din boabe de rodie.
am incercat sa-ti deschid mintea vorbindu-ti de coronitele din iedera pe care le purtam inainte de a aluneca in balta dulceag-amara a iubirilor terestre.
mana mea te cauta in miez de harbuz...carnea moale a buzelor mele inota in paharul de pe tejghea arzandu-se cu plansul tau de copil ratacit...obrajii mi cunosteau vantul ce se impleticea in ale lui mii de membre plamadite din suflarea ta somoroasa...erai fulg pe geana si strop de ploaie pe limba.

sa sarim...
sa sarim in leaganul palmelor lui dumnezeu
sa ne inchida in ceara ce arde dintr-un inceput.